Pentru a vizualiza fisierele .pdf aveti nevoie de Adobe Reader
Get Adobe Reader
Abonare Dezabonare

Cum sa cresti un copil tolerant?

 In domeniul psihologiei se considera ca exista patru mari categorii de ganduri si care nu ii ajuta prea mult pe oameni atunci cand interpreteaza o situatie.

 Acestea sunt: 

  • "trebuie" absolutist (“Copilul meu trebuie sa ma asculte”, “Eu trebuie sa fiu cel mai bun parinte din lume” etc.);
  • catastrofarea (“E groaznic sa am un copil neascultator”, “E oribil sa nu fac fata sarcinilor specifice unui parinte”);
  • lipsa de toleranta la frustrare (“Nu suport sa nu ma asculte”, “Nu suport sa-l aud ca plange la toate nimicurile”, “M-am saturat si nu mai suport ideea de a avea un copil obraznic”)
  • devalorizarea propriei persoane, a celorlalti sau a lumii (“Merit sa am un copil care nu ma asculta pentru ca sunt o persoana lipsita de valoare”, “Viata mea e asa cum e tocmai pentru ca merit”, “Sunt un parinte groaznic”, “Toata lumea pare sa fie impotriva mea si vrea sa-mi faca rau”).

 Unii cercetatori sustin ca oamenii au o tendinta innascuta de a gandi in acesti termeni.  Se pare ca si copiii dezvolta aceste tipuri de ganduri inca din perioada prescolara. Daca stai sa-l intrebi la ce se gandeste, cu siguranta nu va sti sa-ti spuna pentru ca limbajul lui nu este foarte bine dezvoltat, dar construieste-ti in minte urmatorul scenariu: il inveti pe cel mic sa deseneze in contur, si pentru ca el tot mai “depaseste limitele formei”, te mai enervezi putin. Observa tendinta lui si presiunea pe care o resimte pentru a face bine sarcina. Nu vrea sa te dezamageasca, e deja timpul sa invete cum sa faca corect si astfel poti identifica deja un “Trebuie sa desenez bine”, “Ar fi trebuit sa invat deja sa desenez corect asa cum mi se cere” etc.

 Lipsa de toleranta la frustrare poate fi intalnita frecvent in randul prescolarilor. Pe de o parte este normal pentru ca, in mediul familiei, copilul primeste si se bucura de toata atentia; toti ochii sunt indreptati asupra lui, la orice greseala pe care o face e cineva care sa-i atraga atentia, pentru fiecare lovitura sau zgarietura, exista cineva care sa-l consoleze. Si acum traseaza-ti in minte ideea ca inca 25 de copiii merg la gradinita, formati in acelasi context, care cred ca li se cuvine totul si toata atentia. Acesti copii, in grupa de la gradinita vor dori sa obtina toata atentia educatoarei. “De ce se uita si la celalalt copil? Eu am nevoie sa ma ajute. De ce nu vine si la mine? Oare e bine sau nu cum am desenat? M-am agatat in cuiul de la masuta, unde e sa ma ajute?”etc.

 Astfel de situatii, dar si modul in care l-am format de acasa permit o dezvoltare timpurie a lipsei de tolerant la frustrare: “Nu suport sa nu vina atunci cand am nevoie de educatoare” si de aceea apar frecvent asa-numitele “crize de temperament” bine cunoscute de educatoare, in cadrul gradinitei pentru ca “Ionut mi-a luat mingea” sau “Maria nu vrea sa se joace cu mine”.

 Si atunci, daca stim ca uneori copiii nostri gandesc in termeni de “Nu suport”, “Vreau acum pentru ca altfel plang”, iata cateva modalitati prin care sa-l ajuti sa creasca toleranta la frustrare: 


1. Ofera un exemplu bun de conduita si gandire. Incearca sa te controlezi atunci cand reactionezi conform lui “Nu suport”. Limbajul verbal te poate da de gol, precum si modul in care tu reactionezi. Aminteste-ti ca mai ales in perioada prescolara, copiii invata cum sa se comporte si sa faca fata unei situatii neplacute, imitandu-si parintii.


2. Evita stereotipizarea si modul in care ii critici pe ceilalti. La aceasta varsta copiii asculta si “le intra in cap”, chiar fara a-si propune neaparat acest lucru.


3. Comunica cu copilul tau in mod deschis despre ceea ce i se intampla. Vei observa ca pretinde si la gradinita niste drepturi “Era jucaria mea’, “Eram doar noi doi si ne jucam pana cand a venit el si ne-a stricat jocul” etc. Discuta pentru a afla cat de mult il deranjeaza ceea ce simte, frustrarea, iritarea, ideea de incapacitate de a suporta ceva.


4. Ofera-i posibilitatea de a se juca cu alti copii care sunt diferiti fata de el. Acest lucru il va ajuta sa vada ca alti oameni gandesc diferit. Altii sunt obisnuiti sa imparta, nu se supara daca li se ia o jucarie si nu fac o criza daca au gresit. Va prelua si de la ei modalitati de gandire si de actiune.


5. Invata-l  propozitii simple care daca sunt repetate in mod constant se invata si la nivel inconstient: "E neplacut ce se intampla sau cum stau lucrurile, dar eu pot sa suport/ pot sa trec peste/ pot face fata, o sa ma descurc."


6. Creste toleranta copilului tau prin a-l implica in situatii ce presupun toleranta. De exemplu, daca unul din prietenii lui e de culoare, daca tipul de religie in care crede prietenul cel mai bun e altul decat cel in spiritul caruia a fost crescut copilul tau, daca nu primeste intotdeauna pe moment ceea ce isi doreste, e fortat de tine sa mai renunte la unele lucruri/jocuri in favoarea surorii, fratelui mai mare, copilul tau va invata ca uneori e necesar sa tolerezi. Exista situatii in care pentru a le face fata mai bine, ai nevoie de toleranta.

Sursa suntparinte.ro